🌿 În pragul sărbătorilor pascale, solidaritatea ne-a adus din nou împreună! 🌿
În ultima săptămână înainte de vacanța de Paște, elevii și cadrele didactice de la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau s-au mobilizat exemplar pentru a colecta alimente neperisabile destinate familiilor nevoiașe din județ.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului interjudețean „Fii voluntar, fii solidar”, inițiat de liceul nostru în parteneriat cu alte instituții de învățământ din județ. Prin implicare, empatie și spirit de echipă, am reușit să aducem un strop de bucurie în casele celor care au nevoie de sprijin, mai ales în această perioadă specială.
Le mulțumim tuturor elevilor, părinților și profesorilor care au contribuit! Împreună demonstrăm că gesturile mici pot face o mare diferență. 💙
🌿 Luna Curățeniei la Zalău – împreună pentru un oraș mai curat!
Ne-am alăturat cu drag campaniei „Luna Curățeniei”, inițiată de Primăria Municipiului Zalău.
În ultima zi de școală, înainte de vacanța de Paști, elevii și cadrele didactice de la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau au demonstrat că implicarea face diferența. 💚
🔹 Am vopsit pomii din curtea școlii
🔹 Am ecologizat curtea liceului
🔹 Am curățat străzile adiacente
Prin aceste acțiuni simple, dar importante, contribuim la un mediu mai curat și mai sănătos pentru întreaga comunitate.
Felicitări tuturor celor implicați! 👏
🍎🥕 Rolul fructelor și legumelor pentru sănătatea organismului 🍇🥦
La Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau s-a desfășurat o activitate educativă și creativă dedicată importanței consumului de fructe și legume în menținerea unui stil de viață sănătos.
Elevii s-au implicat cu entuziasm în diverse activități:
🎭 realizarea de măști inspirate din fructe
🍏 concursuri interactive și distractive (inclusiv „mărul cel mai creativ”), precum și concurs de mâncat mere
🎬 realizarea de filmulețe tematice
📊 prezentări interesante despre beneficiile alimentației sănătoase
🛠️ lucrări practice pline de imaginație
Prin aceste activități, elevii au învățat cât de important este să includem zilnic fructe și legume în alimentație, pentru energie, imunitate și o dezvoltare armonioasă.
👏 Felicitări tuturor participanților pentru implicare și creativitate!
🥛 Rolul laptelui și al produselor lactate în sănătatea organismului 💪
Elevii noștri au descoperit, prin activități interactive și practice, cât de importante sunt laptele și produsele lactate pentru o viață sănătoasă și activă.
✔️ Sursă excelentă de calciu – contribuie la dezvoltarea oaselor și a dinților puternici
✔️ Proteine de calitate – esențiale pentru creștere și refacerea musculară (mai ales pentru elevii sportivi!)
✔️ Vitamine și minerale – susțin imunitatea și buna funcționare a organismului
✔️ Energie pentru activitățile zilnice – necesară atât la școală, cât și pe terenul de sport
Prin lecții interactive, desene, degustări și discuții, elevii au învățat să facă alegeri alimentare sănătoase 🧀🥛
👏 Felicitări tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate pentru implicare și creativitate!
📍 Educația pentru sănătate începe din copilărie!
📢 Astăzi, la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau, a avut loc cea de-a doua ediție a Simpozionului interjudețean „Voluntariatul în educație. Educație pentru o lume mai bună”, dedicat cadrelor didactice.
🤝 Activitatea face parte din proiectul interjudețean „Fii voluntar, fii solidar”, un demers care promovează implicarea, empatia și responsabilitatea în comunitatea educațională.
🌿 Într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, participanții au împărtășit exemple de bună practică, idei valoroase și experiențe care demonstrează cât de important este voluntariatul în formarea elevilor și în dezvoltarea unei societăți mai solidare.
✨ Mulțumim tuturor celor implicați pentru contribuția lor și pentru energia pozitivă adusă acestui eveniment!
💙 Împreună construim o educație bazată pe valori și implicare!
Stimați părinți,
Începând cu data de 𝟛𝟙 𝕄𝔸R𝕋𝕀𝔼 𝟚𝟘𝟚𝟞 se dă startul primei etape de înscrieri în clasa pregătitoare. Pentru anul școlar 2026-2027, ne propunem două clase pregătitoare, dintre care una de învățământ sportiv integrat, iar cealaltă de învățământ tradițional.
Vă așteptăm cu drag la 𝑳𝒊𝒄𝒆𝒖𝒍 𝒄𝒖 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗 „𝑨𝒗𝒓𝒂𝒎 𝑰𝒂𝒏𝒄𝒖” 𝒁𝒂𝒍ă𝒖! 📘✏️
AICI ÎNCEPE: Drumul tău spre performanță!
Cu emoție și bucurie, deschidem larg porțile școlii noastre pentru toți cei care vor să ne cunoască mai bine!
Vă invităm să descoperiți un loc în care învățarea se împletește cu prietenia, creativitatea și dorința de a crește frumos, împreună.
Vă așteptăm cu drag! ✨
Aici, facem performanță!
#LPSZalau
📚🐻 Școala Siguranței Tedi – activități educative la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau 🐻📚
În cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”, doamna Cristuțiu Emanuela, din cadrul Biroului de Prevenire al IPJ Sălaj, a desfășurat activități educative la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, adresate elevilor din:
Clasa I A, prof. înv. primar Corda Cristina
Clasa I B, prof. înv. primar Puha Crina
Activitățile au fost interactive și atractive, având ca scop formarea unor comportamente responsabile și sigure în rândul elevilor în diverse situații, inclusiv când sunt singuri, dezvoltarea spiritului de prevenție încă de la vârste fragede, precum și prevenirea comportamentelor de bullying.
Le mulțumim reprezentanților IPJ Sălaj pentru implicare și colaborare, precum și cadrelor didactice pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestor activități educative! 👏
ZICI? Am zis da la ZICI și în 2026! 📚❤️
Am sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună prin activități diverse și captivante: citit în perechi 🤝📖, audiat 🎧, lucrări colaborative 🧠✨ și creații artistice 🎨🖌️.
La Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau, cititul ne-a adus mai aproape, ne-a provocat imaginația și ne-a unit.”
🌟 Cu mare bucurie împărtășim o realizare deosebită:
🏆 Premiul I pentru Pop Sara, elevă în clasa a VIII-a, obținut la concursul „Micii artiști ai Marii Uniri”, Ediția a II-a – 2026.
Această reușită este rezultatul talentului, muncii și pasiunii pentru artă, precum și al îndrumării atente oferite de doamna profesoara coordonatoare.
Sara este elevă a liceului nostru iar performanța sa ne face tare mândri!
Felicitări, Sara! 👏🎨 Mult succes în continuare și cât mai multe premii! 💙💛❤️
🏐 Un nou rezultat frumos 🏐
Muncă, ambiție și spirit de echipă! 💪
Echipa de volei fete – liceu a obținut Mențiunea I la etapa județeană a O.N.S.Ș., în anul școlar 2025–2026.
Felicitări fetelor pentru determinare și perseverență, precum și domnului profesor coordonator pentru dedicare și susținere! 👏
Mergem mai departe, cu încredere și dorință de mai mult! 🔥
🏀🏐 Cercul pedagogic al profesorilor de educație fizică și sport 🏐⚾
Astăzi, 30 ianuarie 2026, la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, s-a desfășurat întrunirea profesorilor de educație fizică și sport din județul Sălaj, în cadrul Cercului pedagogic. A fost o zi plină de energie și schimb de bune practici, cu demonstrații practice și metodice.
🏃♂️ Activitatea a vizat teme esențiale pentru dezvoltarea elevilor, fiind adaptate nivelului de clasă (clasa aIII-a) și lucrate individualizat sau pe grupe:
- Deprinderi motrice specifice jocului sportiv Minihandbal;
- Aruncarea, prinderea mingii și dribling la minifotbal – învățare;
- Circuit - CM. Forța – forța în regim static și dinamic;
- Prezentare material științific „Dezvoltarea sănătății fizice și mentale prin sport”;
- Noutăți: Baseball5.
📚 Materialul științific a oferit o bază teoretică solidă exercițiilor prezentate și a pus accent pe corectitudinea execuțiilor elevilor la finalul lecțiilor.
⚾ Noutăți: Baseball5
O surpriză deosebită a fost prezența invitaților de la Federația Română de Baseball, care ne-au introdus în universul Baseball5. Am explorat împreună regulamentul și dinamica acestui joc rapid și captivant, care poate fi integrat cu ușurință în orele de sport.
Felicitări tuturor colegilor implicați! Mulțumim invitațiilor speciali și colegilor din întreg județul pentru participare! 🤝
Sportul școlar rămâne un pilon esențial pentru echilibrul și sănătatea copiilor.
🔬⚗️ Cercul pedagogic al profesorilor de chimie–fizică ⚛️🔍
Astăzi, 30 ianuarie 2026, la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau s-a desfășurat Cercul pedagogic al profesorilor de chimie și fizică – gimnaziu, o activitate metodică dedicată schimbului de bune practici și inovării didactice.
Tema întâlnirii a fost
„Experimente fizico-chimice de laborator cu aplicații în viața cotidiană și rolul lor în creșterea relevanței învățării și a competențelor elevilor”,
punând accent pe caracterul aplicativ al științelor și pe modalitățile de a face învățarea mai atractivă și eficientă pentru elevi.
În cadrul cercului, au fost prezentate exemple de experimente, materiale didactice și strategii moderne de predare, urmate de discuții constructive privind adaptarea acestora la nevoile actuale ale elevilor.
Mulțumim tuturor participanților pentru implicare, profesionalism și deschidere spre colaborare! 👏
Educația de calitate se construiește prin cooperare și pasiune pentru știință.
📚 Cercul pedagogic al învățătorilor – Educație pentru nonviolență 🕊️
Astăzi, 30 ianuarie 2026, la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau, s-a desfășurat Cercul pedagogic al învățătorilor și profesorilor pentru învățământul primar, din cadrul Centrului Metodic Zalău 5 (Crasna).
Activitatea metodică județeană a avut ca temă „Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală – identificarea, gestionarea și remedierea conflictelor”, subliniind importanța promovării valorilor precum respectul, empatia, toleranța și comunicarea nonviolentă încă din primii ani de școală. Tema a fost abordată dintr-o perspectivă interdisciplinară, beneficiind de prezența unor invitați speciali care au adus un plus de valoare întâlnirii:
👮♂️ Claudiu Chereji, agent șef, și David Fărcaș, agent, reprezentanți ai Poliției de Proximitate, care au evidențiat aspecte legate de siguranța elevilor, prevenirea violenței și consecințele comportamentelor violente;
⚖️Iulia Costina, avocat, care a prezentat implicațiile juridice ale actelor de violență, precum și un caz concret;
🧠 Smaranda Brumar, psiholog-psihoterapeut, care a subliniat importanța identificării timpurii a comportamentelor de risc și a intervenției adecvate în mediul școlar.
Activitatea a oferit cadrelor didactice exemple de bune practici și strategii educaționale pentru crearea unui climat școlar sigur, bazat pe respect, empatie și comunicare nonviolentă.
Prin dialog, exemple concrete și recomandări practice, participanții au aprofundat modalități eficiente de promovare a unui climat educațional proactiv bazat pe nonviolență.
Mulțumim invitaților speciali și tuturor cadrelor didactice pentru participare, implicare și deschidere! 👏
Împreună, construim o școală a respectului și a nonviolenței! 🕊️
🏆 SPORT, AMBIȚIE ȘI REZULTATE FRUMOASE! 🏐🤾♀️
Echipele de handbal fete – liceu și de volei băieți – liceu au reprezentat cu mândrie Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau la etapa județeană O.N.S.Ș., obținând:
🥈 Premiul II - handbal fete liceu 👏👏👏
🏅 Mențiunea I - volei băieți liceu 👏👏👏
Felicitări tuturor sportivilor pentru muncă, disciplină și spirit de echipă, precum și profesorilor coordonatori pentru dedicare și susținere permanentă!
Aceste rezultate confirmă că pasiunea pentru sport și efortul constant duc la performanță. 💪✨
Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare! 💝💙
♟️ Rezultate deosebite la șah – O.N.S.Ș. ♟️
Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau se mândrește cu rezultatele obținute de elevii noștri la Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) – Șah, liceu:
🏆 Țiriac Mihai Ioan – Premiul III, șah băieți – liceu
🏅 Pop Carla Alexandra – Mențiunea III, șah fete – liceu
Felicitări elevilor pentru performanțele obținute și pentru modul în care au reprezentat școala noastră! Mult succes în competițiile viitoare! Felicitări profesorului îndrumător! 👏♟️
🇷🇴 Unirea Principatelor Române - sărbătorită prin suflet și tradiție 🇷🇴
Astăzi, elevii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău au marcat Unirea Principatelor Române, numită și Mica Unire, moment istoric ce a stat la baza formării statului român modern, prin unirea Moldovei cu Țara Românească la 24 ianuarie 1859.
Prin Hora Unirii, activități artistice și prezentări diverse, elevii au readus în actualitate semnificația acestui act de voință națională, care a unit destine, valori și speranțe sub același ideal: unitatea românilor.
Evenimentul a fost o adevărată lecție de istorie trăită, în care spiritul de solidaritate, identitatea națională și respectul pentru trecut au fost celebrate cu emoție și mândrie.
Felicitări tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate pentru dedicare și pentru modul frumos în care au onorat acest moment important din istoria României!
🇷🇴 La mulți ani, România! 🇷🇴
🏆 Victorie pentru handbaliștii noștri! 🤾♂️💙
Echipa de handbal băieți, din ciclul liceal, a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a obținut Premiul I la etapa județeană a competiției, demonstrând determinare, spirit de echipă și multă muncă!
Felicitări tuturor elevilor pentru performanța deosebită și profesorei coordonatoare, pentru implicare și dedicare! 👏
Suntem mândri de voi și vă urăm mult succes în continuare! 🥇🔥
#LPSAIancuZalău #Handbal #PremiulI #Performanță #MândriDeVoi
Elevii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău au celebrat, azi, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, aducând un omagiu lui Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românești.
Prin recitări de poezii, audiții muzicale pe versurile eminesciene, desene, colaje și fișe de lucru, creații artistice, elevii au redescoperit frumusețea limbii române și profunzimea operei eminesciene, demonstrând sensibilitate, creativitate și respect pentru valorile culturale naționale.
Astfel de activități ne reamintesc importanța culturii și a identității românești, cultivate cu pasiune și dăruire în școala noastră. 🇷🇴🌟
🏆 Performanță remarcabilă pentru Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalau! 🏉
Elevii noștri au obținut Locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – etapa județeană, la disciplina Rugby-tag mixt, desfășurată în data de 12.01.2026.
Felicitări sportivilor pentru ambiție, spirit de echipă și dăruire, precum și profesorilor coordonatori pentru munca și implicarea lor! 👏
Mult succes în etapele următoare! 💪✨
#LPSAvramIancu #RugbyTag #ONSS #LoculI #MândriDeVoi
🎉 Școala Altfel – 15-19 decembrie 2025 ✨
Săptămâna „Școala Altfel” la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a adus multă bucurie și emoție pentru elevii noștri. Am descoperit tradiții, ne-am exprimat creativitatea și ne-am bucurat de timp petrecut împreună într-o atmosferă festivă.
Au fost numeroase experiențe frumoase:
🕯️ Mersul cu colinda, prin care elevii au dus vestea nașterii Domnului Iisus Hristos la:
✔️ grădinițe;
✔️ ISJ Sălaj;
✔️ Consiliul Județean Sălaj;
✔️ Primăria Municipiului Zalău;
✔️ Tribunalul Sălaj;
✔️ DSVSA Zalău;
✔️ LIDL;
✔️ restaurant „La Vasile”;
✔️ Muzeu – unde au avut loc și activități interactive;
✔️ Biblioteca Județeană Sălaj – cu ateliere dedicate copiilor.
🎨 Ateliere creative, unde elevii au lucrat cu pasiune:
✔️ ateliere de creație;
✔️ atelier de modelaj în lut.
💃 Activitate la un studio de dans, plină de energie și voie bună
🎁 Secret Santa, surprize și emoții în pregătirea cadourilor
🎬 Vizionare de film, momente de relaxare și reflecție.
🎭 Momente artistice și recreative, culminând cu serbarea de Crăciun.
🎄 Târgul de Crăciun al liceului, cu produse realizate de elevi și Photo Booth, care a adus multe zâmbete.
🤝 Toate aceste activități au fost posibile datorită implicării cadrelor didactice, colaboratorilor și întregii comunități școlare.
🙏 Transmitem mulțumiri speciale părinților pentru sprijin, implicare și pentru că sunt mereu aproape de școală și de copii.
A fost o săptămână plină de spirit de sărbătoare, creativitate, emoție și entuziasm.
👏👏👏 Felicitări tuturor! 🤝🤝🤝
🎄 Crăciun fericit! Fie ca magia colindelor și lumina Nașterii Domnului să vă umple inimile de pace, bucurie și binecuvântare alături de cei dragi.
🎆 La mulți ani! Noul An să vă aducă sănătate, reușite, inspirație și împliniri pe toate planurile. Fie ca 2026 să fie un an al luminii și al faptelor bune!
✨ În 2025, EU sunt Moșul! 🎅💫
Proiectul interjudețean inițiat de Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău și Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău a adunat, și în acest an, elevi și cadre didactice cu suflet mare. Ni s-au alăturat școli din județ și din alte colțuri ale țării, demonstrând încă o dată că binele se învață prin fapte. ❤️
📍 În cadrul proiectului, s-au colectat produse de încălțăminte, care au fost redirecționate către Asociația „Împreună-i vom face fericiți”, pentru a ajunge la copiii care au nevoie de sprijin, precum și în alte centre pentru copii.
🤝 Educația nu înseamnă doar cunoștințe – înseamnă formarea caracterului.
Este esențial să-i învățăm pe elevi bunătatea, empatia și puterea dăruirii. Prin astfel de acțiuni, ei descoperă cât de mult bine poate face un gest simplu, făcut din inimă.
Mulțumim tuturor pentru implicare! Împreună, am adus zâmbete și am transformat darurile în speranță! 💖🎁✨
#În2025EUSuntMoșul #EducațiePrinBunătate #Voluntariat #FapteBune #Empatie
🎄✨ Cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă, elevii claselor a IV-a, coordonați de doamnele învățătoare, prof. înv. primar Breje Lăcrimioara și prof. înv. primar Gavrilă Maria, au vestit Nașterea lui Iisus și au adus spiritul Crăciunului în mijlocul preșcolarilor grupelor mari de la Gradinita Cu Program Prelungit Nr.5 Zalau.
Mulțumim gazdei pentru frumoasa primire.
Sărbători fericite tuturor!
🌟 Colindători mari pentru copii mici!
Luni, elevii claselor a IV-a, coordonați de doamnele învățătoare, prof. înv. primar Breje Lăcrimioara și prof. înv. primar Gavrilă Maria, au vestit Nașterea lui Iisus, au adus bucurie și magie de Crăciun, la Grădinița număr 4 Zalău- structură a Grădiniței Căsuța cu povești. 🎄✨
Mulțumim gazdei pentru frumoasa primire.
Sărbători binecuvântate! 🎄🫶💝
Colinde, zâmbete și multă emoție – ingrediente pentru o zi de poveste! ✨
Luni, elevii claselor a IV-a, coordonați de doamnele învățătoare, prof. înv. primar Breje Lăcrimioara și prof. înv. primar Gavrilă Maria, au vestit Nașterea lui Iisus, colindând Consiliul Județean Sălaj.
Mulțumim gazdelor pentru frumoasa primire și darurile oferite.
Sărbători fericite tuturor!

